marți, 13 octombrie 2009

sansle de alegere a prsedintelui Rpublicii ramin 50 la 50.

Reprezntantul special al UE in RM s-a intilnic azi cu premierul Vlad Filat

Noul Minister al Invatatmintului va colabora cu Ministerul Romaniei

Au inceput reformele ?

Va reusi Italia sa cistige si anul acesta CM din Africa de Sud ?

Italia a reuşit să se mai califice la turneul final al Cupei Mondiale cu un meci înainte de finalul preliminariilor în două ocazii, iar în ambele cazuri - în 1982 şi 2006 - "Squadra Azzurra" a reuşit să câştige trofeul.

Astfel, Marcello Lippi nu s-a putut abţine să nu zâmbească la finalul egalului, scor 2-2, cu Irlanda, care a confirmat calificarea Italiei la CM 2010, înaintea ultimei partide cu Cipru. "Este o statistică pe care o primim cu zâmbetul pe buze. Ştim că nu înseamnă foarte mult", a spus Lippi.

"Aproape că am pierdut, dar cred că o înfrângere ar fi fost nedreaptă, pentru că băieţii au jucat cu autoritate, personalitate şi calitate pe tot parcursul partidei".

Echipa lui Giovanni Trapattoni a deschis scorul prim Glenn Whelan, dar "azzurri" au egalat prin Mauro Camoranesi. Sean St Ledger părea că a adus gazdelor toate cele trei puncte, cu trei minute înainte de final, dar Alberto Gilardino a egalat încă o dată, în ultimul minut de joc. "Cred că a fost cel mai important gol pe care l-am înscris pentru Italia. Este grozav că ne-am calificat la Cupa Mondială în acest fel", a spus atacantul.

În vârstă de 27 de ani, Gilardino vrea acum un nou trofeu la Cupa Mondială, după succesul din Germania, în 2006. "Ştim că va fi dificil, dar vrem să ne apărăm titlul în Africa de Sud. Avem în continuare mulţi jucători care au câştigat trofeul în urmă cu trei ani şi alţi câţiva dornici să strălucească şi să îşi găsească un loc în echipă. Cred că avem un lot grozav", a mai spus colegul lui Mutu de la Fiorentina.

Antena3.ro

Premiul Golden pentru Ronaldihno

Fostul jucator al Barcelonei l-a batut pe Raul de la Real Madrid si a fost premiat la Monte Carlo de Printul Albert de Monaco.

Ronaldinho a primit cele mai multe voturi din partea juriului format din jurnalisti din mai multe tari. 43.755 de voturi a primit Ronaldinho fata de 31.762 de voturi obtinute de Raul.

Brazilianul i-a mai batut pe Gigi Buffon, David Trezeguet, David Beckham, Luis Figo, Steven Gerrard, Ryan Giggs, Thierry Henry si Francesco Totti care erau si ei candidati pentru Golden Foot 2009.

Golden Foot este un premiu care se acorda fotbalistilor atat pentru realizarile individuale cat si pentru cele de echipa din intreaga cariera. Au mai castigat acest trofeu jucatori ca Zbigniew Boniek (Polonia), Oleg Blokhin (Ucraina), Rene Higuita (Columbia), Karl-Heinz Rummenigge (Germania) sau Nilton Santos (Brazilia).